Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

FI ABSORBIT (ÎN, DE) - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru FI ABSORBIT (ÎN, DE)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru FI ABSORBIT (ÎN, DE).

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

... Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea ... a casei înălțime Atât nu se învoiesc, Încât ochiul ce le vede Cu lesnire poate crede Că se plătea altădată Vreo dajdie însemnată Sub nume de ferestrit; Măcar că nu mi se pare Nici undeva am citit, Că la vreo întâmplare Nobilii să fi plătit. Astfel de năravuri proaste, Dacă vreodată-au fost, N-au putut fi ale noastre, Ci-ale norodului prost. Numai el singur plătește, Fiind mai obișnuit; Iar de ce, nici se vorbește: Păcatul ar fi cumplit. Pricina e delicată, Și prea puțin câștigăm, La mulțimea nensemnată, Adevărul s-aruncăm. Dar în vorbă neplăcută Ca să nu ne încurcăm, Și ca nu, din întâmplare, S-aduc la mulți supărare, Descrierea începută, Mai bine să o urmăm. Aproape ... tinereții, Visuri, nădejdi, amăgiri, Acea ghirlandă-a vieții Țesută de ...

 

Alexandru Macedonski - Accente intime

... mare Nu poate să hrănească pe toți câți a născut, Mai mult ca totdeauna, nimic e-o cugetare, Ș-o frunză e poetul de crivățe bătut! Săracul și bogatul n-au loc l-aceeași masă Ș-aceeași atmosferă pe univers apasă, Schimbarea nu există decât în proceduri; De sunt zâmbiri pe buze, în suflete sunt uri; Disprețul covârșește pe-acela ce nu știe Că lumea este-o casă de joc de stosărie În care se despoaie prin orișice mijloc Și că se-ngăduiește să aibi prin pozunare Cărți bine măsluite spre-a face bancul mare, Destul ... veste, Îmi vine câteodată să mă ascund, să fug, Sau singur, fără milă, smintit, să mă distrug, Să nu mai văd lumina din cerul plin de soare, Și haina vieții-n zdrențe s-o lepăd la picioare! Sărmani copii ce încă la sân de scumpe mume Zâmbiți acestui soare, neștiutori de lume, Voi, care-aveți un suflet umplut de bunătate Și care-aveți să pierdeți acea virginitate De cugete-aurite din inimi inocente, Nențelegători încă de-aceste lungi lamente, Cu frunți mult mai senine c-al cerului azur, Cu suflete curate ca focul cel mai pur, De e ș-a voastră soartă ca să intrați ca mine ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)

... ori țarul, El nu se schimbă, aceeași laborare, Tot proletar, tot puns, tot bând amarul. După secoli de sânge, lăcrimare, După varii și multele turmente, În toți membrii, în corpul său cel mare, Uns împărat de ambe testamente, Verb-suveran în fine se proclamă, Jude-ndolat de lacrimi și lamente, Mântuitor ce morți la viață cheamă, Ce surzii face surzi să nu mai fie, Ce repentirea răilor recheamă Și-n care orbii ... regii, stirpea păcătoasă; Cad porți d-aramă, rupt e jurământul! Verde se nalță valea lăcrimoasă; Apocaliptica, Sânta Cetate A lumii nouă splende radioasă De speranță, d-amor, de libertate; Încinge muri ne-nvinși de adamante, Se coroană de turre nestemate, Nalță coloane de porfir gigante, Pur ca cristalul aurul străluce. Rubin, safir, smarald, iacint, brillante Țin unghiuri, fundament ce le produce. Râul vieții curge de lumină, Minților sănătate dă și-aduce. S-adumbră ridente-eterna grădină D-arbori fructidori, d-arte, de științe, Lin și armonie aure suspină, Sacrele voi inspiră și dorințe; Flori amarante câmpurile-nsmaltă. Nalte-afecțiuni, sperări și credințe Candide cresc și vergini se ... ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)

... Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade) Portretul de Ion Heliade Rădulescu Era poet în suflet, era artistul june, Și creator penelu-i; în contemplarea sa Trăsurile-ți divine, în marea-i pasiune Voind să le imite, un angel copia. Și a făcut un angel în toată-a lui candoare, O vergine cerească femeia-serafim, Și-a pus umana artă și zelul și ardoare Să reproducă fapta ... fruntea-ți elocventă, ș-acele culori vii? Ci unde-e copilina vorbire inspirată, Acele fierbinți unde ce-nsuflă al tău sân, Exoticu-alabastru, rujoarea colorată De rumenul serafic pictorului străin? Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbește, luce: În el eu văz și suflet, și cuget, ș-al tău dor, E magică oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor. Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, Cu-ai ... serafimul, al meu consolator. Acolo ți-e ritratul și-ntreagă-asemănarea, Și-n piept mi-a fost secretul un foc consumator. Sunt secoli ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... se poate; dar artă, literatură, filosofie!... Pentru aceste producțiuni ale spiritului omenesc trebuie — ceva mai mult decât un stat politic — o societate așezată de pe vremuri. O așa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-și schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiție, și, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire și de simțire, este departe de a fi ceea ce se înțelege prin cuvintele „societate așezată". Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înființat de-a binelea, nimic durabil. În bâlciuri se ridică barace șubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să mai rămână și să folosească și altora decât acelor ce le ... există un popor statornic, care-și are calitățile și defectele lui specifice, bunul lui simț, o istorie plină de suferințe, nevoi, simțiri și gândiri proprii. De ce, din straturile acestui popor, nu s-ar putea ivi din când

 

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)

... a încântat; Ascultând-o simt că-n sine-mi un nou ce s-a deșteptat. Cât iubesc să-mi opresc pașii subt umbra de desfătare Unde cade în suspine a ei jalnică cântare! Gânditor și dat cu totul s-aud dulcele ei glas, Sub copaciul acest mândru în uimire am rămas, Nu bag seamă că deasupră-mi vijelie se stârnește, Sau că soarele apune, ori că tunetul vuiește, Și c-a zilei ... ce-n văzduh fu aruncată De fii corci și fără cuget cu dispreț este călcată! Ah! curând sosi-va vremea ticăloșii a simți În ce râpă egoismul are a-i prăpăstui!... Cugetând la vechi eroii, și privind a lor morminte De Saturn desfigurate, îmi aduc ades aminte Cât de mari au fost odată, câte neamuri au învins, Și simt ochi-mi că se împlu de un patriotic plâns. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Văd o veche monastire, sfânt azil de pocăință, Unde nevinovăția își aleasă locuință. Al aramei tristul sunet gândul meu a deșteptat, Spre locașul mântuirii pașii mei a îndreptat ... iarbă verde crește. Te salut, locaș cucernic sărmanului muncitor, Care-a fost toată viața statului folositor! Te salut! pentru că traiu-i pururea ...

 

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

... să ne explicăm și mai bine literatura din Ardeal, trebuie să avem în vedere încă un fapt: influența "Junimii", care contribuie mult la vindecarea literaturii de o mulțime de scăderi. Așadar, Ardealul beneficiază de progresele generale ale literaturii române, și astfel un Slavici și un Coșbuc pot fi scriitori adevărați -- și nu ca predecesorii lor ardeleni. Progresul artistic e general la toți românii, indiferent de conținutul ori de tendința operei lor. Acest progres e un fapt câștigat pentru toate școlile literare, pentru toate genurile, din toate părțile românimii. De la 1900 încoace (Sadoveanu, Goga, Agârbiceanu etc.), Ardealul și Regatul se întâlnesc, sau, mai just, literatura din Ardeal rămânând ca și mai înainte (căci condițiile ... ideilor Revoluției Franceze. În adevăr (vezi detalii în Pompiliu Eliade), Bucureștiul a fost unul din centrele principale ale culturii grecești și ale mișcării de eliberare a Greciei. Ideile Revoluției Franceze se răspândesc încă de la început în burghezia grecească din București, din care se alcătuia Eteria lui Rhigas. Ideologia acestei "societăți" o formează ideile Revoluției Franceze, de care s-a contagiat și boierimea munteană. Pe de altă parte, ideile Școlii ardelene (tot revoluționare) au pătruns și ele mai puternic și mai de timpuriu în ...

 

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... uita cu plăcere la astfel de emanațiuni ale spiritului său!“ etc. Însă după vreo patru-cinci ani Moritz însuși ajunge a fi un admirator al lui Schiller, și astăzi nu există nimeni în toată lumea literară care ar voi să subscrie acele rânduri ale criticului de la 1784. Cine vrea să înmulțească asemenea amintiri literare găsește întâmplări analoage în viața lui Goethe, ca și în a lui Beethoven, în soarta lui Victor Hugo, ca și în a lui Schopenhauer și în sute de alte exemple. În toate aceste cazuri s-a făcut un progres netăgăduit al adevărului în opinia publică, și sarcina noastră este acum de a cerceta care sunt formele esențiale de evoluțiune prin care trece acest progres pănă la așezarea lui definitivă. Pentru a ne mărgini la împrejurările posibile ale propriei noastre stări de ... o idee sau o formă nouă în mișcarea intelectuală a unui popor dat? Este o idee ale cărei premise au putut să existe în capul mai multora sau tuturor, dar a cărei formulare mai clară se naște numai în capul unuia care este și autorul ei. Tocmai prin acest plus de

 

Emil Gârleanu - Furnica

... până-n picioare, îi privi rochia și i se păru curată; polcuța parcă nu-i era prinsă în ace, ca la cele leneșe, era încheiată în nasturi; în picioare, pantofi. Repede, ca într-o sclipire, îi trecu pe dinainte bătrânului toată viața lui de singuratic. Trebuia să se gândească. — Uite ce e, zise, în sfârșit, vino mâine pe la mine, și-om vedea, om vedea... Băietanul și femeia plecară, iar bătrânul se duse în casă, luă un cuțit și se întoarse în grădină, să sape la tulpina rozetei unde se dusese chiftirița. Cum săpa, nerăbdător să dea mai repede de jiganie, deodată își aduse aminte de femeie. Și, cum dezgropa țărâna, așa își dezgropa în minte trecutul lui, viața lui singuratică, petrecută aici, între câțiva pereți. Da, era bătrân, se simțea mai slab, i-ar fi prins bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... mut și cu ochii pe jumătate închiși... parcă mă văz și astăzi... Tăcerea avea farmecul gândirii; gândirea, farmecul nălucirilor; nălucirile mă absorbeau din lumea reală... În mirosul greu al atâtor inși, când dușmăniile ațipeau o clipă, mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau. Mișcarea aceea, ca un vânt care mi-ar fi stins lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent... uram; visând, eram bun, liniștit... iubeam. Aș fi dat în genuchi înaintea lumii; aș fi iertat-o; aș fi adorat-o; dar să nu fi fost așa de îngustă, așa de lacomă și de laș închinată legilor aspre cari o cârmuiau. Liceul, murdar, ruinat. Uneori mi se părea ca un imens cadavru, iară noi, copiii, ca niște viermi, mișuind ... la foc, când o arunci în apă rece, azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic ...

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

... son la Pia.“ [4] La lectura acestor versuri, ce coprindeau într-însele ceva mai mult decît un adio ce-și ia o școlară de la profesorul său, sau o femeie galantă de la o persoană care i-a făcut vreun serviciu, inima începu a bate în convulsiuni, capul mi se aprinse, sudori reci începu a curge de pe fruntea mea; părea că o văd șezînd lîngă mine la clavir și sunînd împreună frumoasa serenadă de la opera Don Juan . Fatala realitate se arătă înaintea mea. Acum înțelesei de ce vocea ei tremura cînd cîntam împreună, de ce cînd îi adresam cîte un compliment se roșea și lăsa ochii în jos; înțelesei suspinele ce ieșea din pieptul ei cînd îi naram istorioare de amor și acele convulsii și palpitațiuni ce o coprindea cînd, rezemată de brațul meu, străbătea frumosul parc de la Kissingen. Sîrmana femeie! Ea mă… O! dar aceasta nu se poate, ziceam în mine. Nu!… mă amăgesc! Eu nu merit a fi iubit. Asta este efectul egoismului. Juna baroană a voit să-mi mulțumească pentru serviciele ce i-am făcut, iată totul! Dar nu! Nu

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...